Război între dinamoviști și cei de la Astra înaintea meciului direct: „Mi se pare o chestie urâtă, una care nu ar trebui să aibă loc în fotbalul românesc” vs. „Să termine cu ironiile astea care se folosesc în spatele blocului”

Război între dinamoviști și cei de la Astra înaintea meciului direct:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo joacă pe terenul Astrei, joi, 20 decembrie, de la ora 20:00, iar roș-albii au nevoie disperată de toate punctele pentru a se apropia de play-off, fiind acum la șase lungimi distanță de locul șase, ultimul la „masa bogaților”, ocupat chiar de giurgiuveni. Totuși, decizia gazdelor, de a fixa prețul de 50 de lei pentru fanii dinamoviști, a inflamat spiritele între cele două tabere.

„Mi se pare o chestie urâtă, o chestie care nu ar trebui să aibă loc în fotbalul românesc. Ne întrebăm apoi de ce îndepărtăm lumea de la stadion , de ce nu mai vin suporterii aproape de echipă, de ce lumea nu se mai implică în fotbal. În loc să chemi lumea la stadion, să joci pe un teren arhiplin, atmosfera să fie una de meci mare, mai ales că între Dinamo și Astra a existat o oarecare rivalitate în ultimii ani. Dar dacă cei de la Astra așa au considerat că e bine să facă, e problema lor. Dar din punctul meu de vedere este un lucru urât”, a declarat directorul sportiv al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu.

Apoi, a continuat: „Probabil se gândesc la faptul că vor veni foarte mulți suporteri și vor cotiza la bugetul clubului. Întotdeauna le-a fost un pic teamă de suporterii noștri, asta este clar, și punând biletele așa de mari, cred că suporterii noștri nu vor fi prezenți. Dar vă asigur că ei vor fi acolo, alături de noi, și vor fi în număr cât mai mare”.

Acesta a fost completat de către Mircea Rednic: „Țin minte că tot timpul a fost așa, dar noi am avut susținerea suporterilor. Chiar au venit. Sper să vină și la meciul ăsta…Cei de la Astra fac și ei niște bani, poate au nevoie”.

„Fiecare club își face strategia în felul său. I-aș ruga să termine cu ironiile astea ieftine. Astea se folosesc în spatele blocului. Ar trebui să se simtă flatați, pentru că sunt două cluburi importante, e normal ca noi să ne facem o altă strategie, ținând cont că jucăm cu un club așa mare ca Dinamo. Dinamo a rămas cea mai mare echipă din fotbalul românesc, ținând cont de numele pe care îl poartă Steaua. Ar trebui să fie un pic mai inteligenți”, a replicat dur președintele Astrei, Dani Coman, la Pro X.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 14 mai
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 14 mai
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o pe Moni, declarații halucinante
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×